Ce înseamnă terapia? Când aleg să încep o terapie alături de un psiholog? Dacă aș fi îndrăznit să abordez acest subiect acum 8-9 ani, când am ales să merg la prima ședință de terapie, aș fi fost judecată, glumesc.. nu aș fi fost, s-a întâmplat să fiu aspru judecată de părinți sau apropiați.

De ce? Pentru că ce se întâmplă la psiholog nu este palpabil, e discutabil… nu ți-ai rupt nimic, nu te doare nimic fizic, deci ce tratăm?

SUFLETUL, ar fi răspunsul, emoțiile, modul în care ne raportam și reacționăm la ce trăim.

De ce am ales să discut despre acest subiect?

O revedere cu foștii colegi de liceu m-a făcut să realizez că cei de vârsta mea au început să privească diferit terapia, au început să înțeleagă că e benefic pentru ei să-și pună pe masă problemele, traumele, nemulțumirile pentru a le rezolva.

Dar de ce la psiholog?

Pentru că este un cadru sigur, pentru că ceea ce vorbești în acea cameră rămâne acolo, pentru că vrei să te descoperi pe tine, vrei să te vindeci, și dacă chiar ai nevoie, crede-mă, că este singurul în măsură să te ajute în acest drum.

Cum îmi aleg psihologul? 

Aceasta este cea mai dificilă parte, să-ți găsești un psiholog cu care să simți că te poți conecta, caută recomandări, citește, întreabă și încearcă!

 Nu l-am găsit din prima ședință și nu mi-am rezolvat viața din trei ședințe, procesul e lung, dureros dar extrem de benefic.

Cum știu că am nevoie de terapie?

Dacă totul e chiar roz la tine, nu ai nevoie… nu sunt aici să fac reclamă la terapie, este o investiție destul de costisitoare în dezvoltarea ta, deci trebuie să fie clar decizia ta în a rezolva ceva ce te macină.

Însă, dacă ai probleme în relația de familie, lucruri care te afectează zi de zi, dacă ai probleme în relația de cuplu sau tu cu tine, încearcă terapia!

NU AM EU NEVOIE, EL ARE, DE CE SĂ MĂ DUC EU??

Probabil că ai dreptate, dar pe tine te afectează în mod direct ceva… cum ar putea să se schimbe el/ea dacă tu nu schimbi nimic, are doar el/ea o problemă sau și tu ești problema și nu poți să accepți?

Nu mă înțeleg cu părinții, ei ar avea nevoie de terapie, au o relație toxică și mă afectează, dar nu vor sa vină la terapie.

Bun… corect, dar pe tine te afectează, nu? Dacă tu ai lua atitudine, dacă tu ai învăța să te raportezi diferit la situație chiar crezi că nu s-ar schimba nimic?

Psihologul nu îți va spune ce să faci, psihologul nu-ți va da răspunsurile la întrebări, alături de el, tu o sa te vindeci și o să te raportezi diferit la ceea ce primești din exterior.

Vă povesteam că m-am reîntâlnit cu oamenii de suflet din liceu, oameni cu care am crescut și petrecut 4 ani importanți din dezvoltarea mea, oameni care astăzi sunt adulți funcționali, care își urmează visul, care s-au vindecat sau încă lucrează cu ei, pentru că au înțeles că nu timpul vindecă, ci omul cu mâna lui.

Am fost plăcut surprinsă să văd că peste 80% din cei care eram la masă, am mers, cândva,  cu o problemă la psiholog, iar restul de 20% au susținut clar că ar avea nevoie însă momentan nu sunt pregătiți să facă acest pas, vor să-și rezolve singuri problemele.

Am ales să deschid puțin acest subiect, pe care îl voi aborda mai pe larg din propria experiență, pentru că simt că tot ce se întâmplă în jurul nostru ne îndepărtează de ceea ce cred eu că este cel mai important- sufletul nostru și evoluția noastră pe această planetă.

Dacă ai probleme însă nu-ți permiți financiar să faci terapie, încearcă să introduci în viața ta

• Sportul- ajută enorm, crede-mă și pe mine dar mai ales experții
• Jurnal- ține un jurnal, în momentul în care pui pe foaie ce se întâmplă cu tine, e tot o formă de terapie
• Citește- caută cărți scrise de terapeuți, privește problemele altora și cum au ajuns ei să fie tratați, e posibil să te ajute și pe tine, sub o formă sau alta
• Meditează- 5 minute, stai în liniște sau într-o meditație ghidată, ieși din zona de confort, nu o să-ți placă din prima dar funcționează
• Caută un om de suflet care să simți ca poate să vină în sprijinul tău atunci când ai nevoie să te asculte cineva
• Vorbește mai des cu un copil sau un bătrân, de la ambele generații vei avea ceva de luat. Copilul o să-ți reamintească ca poți face tot ce vrei și încă mai ai timp, bătrânul îți va arăta că ar da timpul înapoi să fie în pielea ta de acum.

Vindecă-te pentru tine, pentru cei din viața ta dar mai presus de orice, vindecă-te pentru viitorul copiilor tăi.

Atenție!

Acest articol poate provoca reacții adverse, se recomandă să fie citit după ce ți-ai băut cafeaua!

Aveam acest subiect de doi ani în telefon, însă nu a ajuns pană acum public, de ce? Nu știu nici eu…

Înainte de a intra în subiect, cred că aveți nevoie de puțin context.

Despre mine, din punct de vedere profesional.

Am început să muncesc de pe la 18 ani, să spunem că primul  job full-time a fost la 19 ani,  am avut ocazia să lucrez timp de un an și jumatate 6 zile din 7… Cum?

Eram studentă, mergeam la facultate și după la job, și pentru că mi-am dorit să pastrez un programul full time la job, orele pe care le petreceam la facultate, erau recuperate, astfel, ajungeam să am o singură zi pe săptămână liberă.

La momentul respectiv, nu a fost deloc greu, îmi plăcea că sunt independentă financiar, că pot să-mi fac poftele și eram conștientă că tot ce faceam la job mă va ajuta în viitoarea mea carieră.

DAAAAR… am ratat multe petreceri în facultate, am ratat multe ieșiri cu prietenii și a trebuit să fiu foarte organizată cu viața mea personală, ca să mai am una…

Da, am avut foarte multe avantaje pe plan profesional pentru că am ales să muncesc de mică, pentru că am evoluat rapid, însă sunt momente când mă gandesc că ar fi fost bine să amân puțin munca.

Am întrerupt primul job full time, în ultimul an de facultate, înainte de licență, ca să am timp sa finalizez faculatatea.

După câteva luni, m-am întors pe campul muncii… și am schimbat câteva locuri de muncă,  am întâlnit mulți oameni și m-am învârtit printre toate tipologiile.

Am lucrat într-un mediu în care am avut ocazia să interactionez cu destui copii, am avut ocazia să lucrez și cu artiști, am fost parte din echipa de organizare a unui eveniment imens dar am avut și un job într-un hipermarket unde eram responsabilă de imaginea companiei.

După cele de mai sus, au urmat 4 ani de agenție de publicitate și acum, în prezent, aproape 1 an de antreprenoriat, am deschis propria agenție.

Cam lungă introducerea, nu?

Hai sa trecem la subiect..

Ce am învățat de la colegi, de la locurile de muncă, de ce unii colegi sunt mai plăcuți și de alții fugim?

Eu zic să o luăm pe rând, să începem cu cei de care mai bine te ferești, adică înveți să eviți conflictele pentru că nu educi tu oamenii la muncă și nu te ajută cu nimic o situație tensionată, mai ales în locul în care se presupune că petreci 9-10 ore/zi.

Cum știm de cine să ne ferim?

Ca să poți să te ferești, trebuie să-i cunoști, vei vedea încă din primele interacțiuni la un job nou, care., cum, cat, pe cine și de ce preferă.

FUGI de cel care are pareri despre toată lumea, care are câțiva ani în firmă, dar tot de atâția ani vrea să părăsească firma însă nu o face, e nemulțumit mereu, consideră ca poate mai mult dar nu vrea să facă nimic în acest sens.

Stai DEPARTE de bârfe gratuite, de colegii aia care se iau de oricine, din orice, care au o problema doar pentru plouă și au o stare proastă pentru că ROMÂNIA, pentru că inflație, pentru că… pentru că o nemulțumire constantă în orice privești va aduce către tine doar lucruri negative.

AI GRIJĂ cum te raportezi la cei mai vechi din firmă, am văzut oameni care și-au pierdut locuri de muncă doar pentru că un om mai vechi, mai valoros pentru firmă, în mintea angajatorului, și-au pirdut locul pentru că au deranjat colegul nepotrivit, da… mă crezi sau nu, se întâmplă. Vechimea oferă uneori putere…

Deschide-ți singur ușa!

Cum adică? Încearcă să eviți nepotismele, nu te ajută în dezvoltarea ta, te vei întreba cândva dacă ești acolo pentru ceea ce cunoști sau pentru simplu fapt că ai cunoscut pe cine trebuie? La orice loc de muncă, dacă se află că ai ajuns pe acea poziție prin x relații, ești subiect de bârfă, oamenii te vor trata diferit.

EVITĂ disputele la telefon sau prin mesaje.

Vorbim despre conflicte ce apar la locul de muncă. Atunci când te trezești într-un conflict, încearcă să-l rezolvi personal.

Oamenii vor discuta diferit cu tine, își vor căuta mai bine cuvintele când te privesc VS în fata tastaturii sau în spatele telefonului, crede-mă, am testat.

STRANGE DUPĂ TINE

Pare banal, cele mai multe discuții pornesc de la cine e responsabil de curățenia în spațiul comun. Îți readuc aminte că petreci multe ore la birou, cu mai mulți sau mai puțini oameni, așa că respectul față de ei trebuie să existe.

Nu o să te integrezi într-un colectiv dacă lași murdar în urma ta sau daca tu ești neîngrijit.

Poate crezi că glumesc, dar printre noi, sunt mulți oameni neîngrijiți. Am avut parte și nu a fost deloc ușor, cum îi spui unui om să fie mai îngrijit? Cum îi spui unui coleg că îți este greu să împarți biroul cu el pentru că… ??

Ce aș vrea să ne învețe școala diferit?

Am cautat și o să caut să lucrez într-un mediu în care există spirit de echipă, există oameni care au încredere în propriile forțe și nu-mi pun bețe în roate doar pentru că le este teamă că poate le iau locul!

Locul tau e unde vrei tu să fie, nu ți-l ia nimeni, nu te panica.

Cumva, toți anii de scoala, ar trebui să ne învețe că în momentul în care mergi la un job, lucrurile merg ca și la scoala… unul o să fie mereu cu gura mare, lui nu-i convine nimic, unul o sa fie mereu la locul lui… dar e prea timid… cumva să ne pregatească sistemul diferit, pentru că, în școală învățăm să fim competitivi, să nu ne ajutăm, să nu împărțim, să nu greșim.. un sistem puțin egoist care formează caractere dificile de gestionat și ne trezim într-o societate de frustrați care nu știe să facă față problemelor, care nu își asumă, care așteaptă să pice din cer ceva, să se schimbe vecinul.

Ai ajuns până la sfârșit?

Ce tare! Stai liniștit nu se termină aici… revin!

Daa știu, încă ești în cautarea celor 5 motive… iarta-mă dar sunt mai profundă, te las pe tine să le cauți în interior sau să mergem și mai departe… Pe tine cine crezi că te suportă? 

Cât de des spui “TE IUBESC!” ?

Am impresia că mulți se feresc să-și exprime sentimentele, că acest „Te iubesc!” își pierde din valoare daca îl spui prea des, oare e așa?

Am crescut într-o familie în care mama mi-a spus ce simte față de mine foarte des, m-am simțit iubită și protejată de ea, îți multumesc, mama!

In același timp, de la tata am auzit destul de rar… iar acum că nu mă vede prea des, parcă a început să simtă și el nevoia să-mi mai amintească că mă iubește.

M-am întrebat mereu, de ce există o diferență atât mare în exprimarea verbală a emoțiilor, de ce păstram acel TE IUBESC într-o cămăruță și-l exprimam așa rar? De ce și-ar pierde din valoare dacă începem să-l șoptim mai des?

O să se simtă ofensat cel caruia i-l dăruim? O să ne spună, oare, m-ai zis deja ieri că mă iubești, mă iubești și azi?

Sau… care e scenariul? De ce ar fi rău? De ce n-ai spune de cate ori ai ocazia? Să-i tot amintești omului iubit, că-l iubești!! Să strigi tare!!!

Eu cred că-l ajuta, eu cred că nu-și pierde din valoare, cred că atunci când o să fie într-o stare mai proastă, cand gândurile negative o să îl viziteze, o să rasune de undeva acel TE IUBESC, acel lucru care-l va ajuta sa-și revina, să nu cadă în gandurile negative.

În aceste momente mă gandesc că cel care are dificultăți de exprimare verbală a sentimentelor are o problemă și cu el, nu a ajuns să-și spuna”mă iubesc așa cum sunt și ofer la randul meu iubire”, este o variantă nu?

Aruncă mai multa iubire în univers, în oameni, în ceea ce faci și o să primești iubire!

Sună-ți parintii doar ca să le amintești că-i iubești, îți garantez că se vor bucura!

Spune-i partenerului cât mai des cât de important este pentru tine, cât de mult îl iubești!

Oferă iubire mai des, nu ai cum să greșești… toți vrem să fim iubiți!

Iubește azi! Nu păstra iubirea pentru un moment din viitor, iubește în prezent!

Scriu aceste rânduri din casă, culmea… după 3 săptămâni de autoizolare, adică m-am întors din Timișoara pe 12 martie și de atunci am mai ieșit o dată  cu câinele la plimbare, mă rog plimbare… câțiva pași pe stradă…

După prima săptămâna am avut o stare de nervi, de dorința de a ieși din casă, de a face ceva afară… îmi doream efectiv să fac câțiva pași așa că l-am rugat pe prietenul meu să ieșim la o plimbare pe străduțe cu câinele, la momentul respectiv erau doar recomandări de a sta în casă… am decis de bunăvoie să rămân acasă pentru că era cel mai sigur mod de a mă proteja de virus, știam că dacă ajung să am nevoie de servicii medicale risc să mă întorc intr-o stare mai grava decât la plecare, așa că am respectat tot, dezinfectat, spălat, stat cuminte și lucrat de acasă.

Practic m-am pregătit ca și cum urma să am o ieșire, să mergem undeva frumos și să petrecem ceva timp împreună, am dat pijamaua jos, am aruncat un fond de ten pe moacă, am tras o pereche de ochelari de soare, am legat câinele care era la fel de fericit ca  și mine că ieșim putin din casă și am pornit să ne plimbam  pe străduțe, evitând orice fel de apropiere cu oamenii. Va pot detalia cât m-am holbat la orice din jurul meu, cum am sărit in sus când am văzut copacii înfloriți și cum am simțit că trebuie să tratez orice om întâlnit pe stradă ca un posibil  contaminat, o experiență…

N-aș vrea să discut despre efectele negative ale acestei situații în care ne aflăm, nu vreau să mă leg nici de joburi, nici de spitale… vreau să evidentiez lucrurile bune care vin la pachet cu această autoizolare, spun autoizolare pentru că am ales să stau acasă deși n-am simptome și au trecut suficiente zile de când am intrat în contact cu oameni, deci se pare că sunt, pentru moment,  în siguranță din punct de vedere medical.

Aș vrea să vorbim despre cum simțit această izolare în relația de cuplu, dacă ne afectează sau dacă ne ajută?!

Acum câteva seri, l-am întrebat pe prietenul meu:

-Cum simți autoizolarea, iubitule? Ai mai stat cu cineva atât de mult timp?

Răspunsul lui ne-a făcut pe amândoi să bufnim în ras:

-NICI CU MINE!

I-am zis: Ești genial! O să scriu despre asta, ai dreptate! (e muza mea uneori).

Adevărul este  că ceea ce trăim acum, cel mai probabil nu vom mai trăi curând, încercăm să vedem partea bună a lucrurilor: limităm știrile ce ne dau o stare negativă, ne informăm… nu suntem ignoranți dar din surse oficiale și o dată pe zi, când se anunță decizii esențiale.

Ne dorim să vedem partea bună, el a reușit să se joace online jocurile copilăriei alături de alți prieteni tot de când erau mici, practic pentru băieți a fost simplu, s-au întors 15 ani în urmă . Să le vezi bucuria cand au câștigat, să-i vezi cum stau cu orele în fața monitorului, acum chiar nu te deranjează!

Ne-am distrat și sper să găsim în continuare puterea de a face haz de necaz împreună!

S-a tot ras pe faptul că nu mai ajungem la saloanele de înfrumusețare, nu ajungem noi la ele dar ne descurcăm cum putem acasă… Așa începe povestea tunsului!

Am fost practică de mică, mi-a plăcut să mă îngrijesc și la salon dar și acasă, pentru că nu mi-a plăcut să depind mereu de altcineva. Așa că, femeie fiind am acasă tot ce-mi trebuie că să rămân tot femeie în această autoizolare… de parul meu nu mă ating cu foarfeca sau vopsea, dar profit să stau cu măști și să nu-l traumatisez prea mult.

De bine, de rău, trec ușor peste asta, o să ajung și la salon… dar vine prietenul meu care se tunde odata la 2 săptămâni că el nu mai poate așa, ce să-i fac? Hai să-l tund!

Încep cu un tutorial despre cum ar trebui să-l tund, ce pași să urmez. După o ora de Youtube mă vedeam deja maestru în domeniu!

-IUBITULE!! Gata, azi te tund! Uite, asa te fac!

-Hai!!! Avem tot ce ne trebuie! 

Ne-am instalat frumos în baie, a scos 3 modele de aparate de tuns și alte 10 capete diferite pentru acele aparate, avea și capă că să nu cadă părul pe el… ce să mai zic, eram ca la salon,  salonul nostru din baie. Iau și laptopul cu mine, las tutorialul să ruleze și mă apuc de tuns. M-au trecut toate transpirațiile de emoțîi să nu-i fac o prostie în cap, el încerca să mă îndrume până ce a trecut o ora și tot ceea ce-și dorea era să termin!!! Când mai aveam cam 15 minute estimate de mine, al meu cere o pauză… eh și pauza aia m-a scos din toată concentrarea, ne întoarcem să fac ultimele retusuri… și ii zic:

-Mă gândeam că aici la spate, aș face o trecere, îmi poți pune un capăt care să tundă mai lung puțin?

-Ok, dar să-l testezi înainte să vezi cât de scurt/lung ia…

-Păi cum să-l testez???? În capul tău? Și dacă nu e bun?

-Haiiii, iubita!!!! Încearcă, nu te mănâncă!

Și am încercat… am luat încă 1 cm din par la 0! Fuuuuuuck!!! Ce fac acum ??? Curgeau apele pe mine, el era roșu la față… eu mă uităm la ceafă lui care acum era mai lungă decât ne-am fi dorit, i-am arătat poză, a acceptat să-l tund și pe lângă și a zis că stăm acasă suficient timp cat să nu-l vadă nimeni… e Ok!

Dar oare eu îl mai văd? Când ieșim din izolare? :)) ( doar el știe )

În altă ordine de idei, m-am reapucat de sport, dacă până acum aveam scuză că n-am timp să ajung la sală, aveam un program destul de încărcat și tot acasă reușeam să fac mișcare, acum m-am motivat să fac aproape zilnic și mă ajută mult! Motivarea vine datorită fetelor cu care ma antrenez, avem un grup de câteva “gagici”, una dintre ele este boooomba pe sport și ne vedem online, facem sport împreună! E mișto că nu prea am scuză să lipsesc.

Asadar, activități în perioada asta găseșți, depinde de tine cum vrei să treci prin săptămânile de stat în casă, dacă vrei să-ti plângi de milă, te va afecta rău de tot la căpșor… dacă vrei să accepți că nu ține de ține, că asta este cea mai bună soluție pentru moment.. o să găsești să te folosești de timpul asta în favoarea ta!

Dacă ești singur, reflectă asupra a ceea ce urmează să faci când o să poți să ieși, învață ceva nou.. dacă ai ajuns să citești acest articol înseamnă că ai acces la informație, ca să nu mai zic că găseșți muuulte chiar GRATIS! Deci.. îți reamintesc, n-ai scuză! Mișcă fundul, fă mișcare, citește, învață, creează… Fă CEVA!

Timpul asta pe care-l petreci în casă nu o să se întoarcă, de ieșit din casă o să ieși, depinde de cum o să ieși… ți-ai pus pe pauză tot și ai hibernat sau ieși mai bogat din asta???

Iar dacă eșți într-o relație, ai ocazia să stai cu partenerul tău mai mult, să faceți lucruri împreună… un timp atât de prețios și de care o să-ți fie dor când te întorci în haosul cotidian!

Stat acasă nu înseamnă pentru toti timp liber, unii muncesc iar eu mă rog să am de lucru, am zile mai lejere, am seri când stau până la 12-1 că să termin un proiect… dar fără să am ceva de făcut, o iau razna și eu!

DECI? Tu cum simți izolarea? Ce activități ai?

Eu tocmai ce mi-am dat seama că mi-e foame, așa că mă duc să gătesc!

O să trec peste partea în care o să-mi cer scuze pentru că n-am mai fost activă pe aici, pentru că a trecut ceva timp de când nu am mai postat, nu o să promit nimic, o să postez când și cum apuc, când am starea necesară să dezbat anumite subiecte, m-a prins anul 2020 cu proiecte noi așa că am avut capul în alte părți, am multe articole scrise dar momentan sunt în așteptare.

M-am gândit să discut puțin cu bărbații, băieții, masculii…sau cum vreți voi să va numiți, legat de câteva subiecte la care femeile mint, omit sau preferă să citiți voi gândurile. 

  A trecut 14 februarie, ziua îndrăgostiților, acum când tastez este Dragobetele, ziua îndrăgostiților la români, dar pentru tineri… o sărbătoare uitată sau nu… mai sunt și cuplurile alea care le sărbătoresc pe amandoua asta din dorința și moftul femeii, nu-ți imagina că el asteapă una din aceste zile.

Acum câțiva ani scrisesem ceva de genul pe Facebook: Femeile caută motive să primească cadouri iar bărbații caută constant motive să bea, așa că femeile au inventat 14 februarie, 1 și 8 martie… de parcă nu era suficientă ziua ei de naștere și alte 2 de nume… Atunci bărbații au decis că ziua de 5 mai să fie a lor, el bea până uită cum te cheamă… dar tu nu te superi pentru că nu mai e mult până pe 1 iunie când brusc iese copilul din ține (sper că doar la figurat!).

 Bărbații m-au aprobat, femeile s-au abținut, probabil nu sunt fericite că dau din casă, dar pur și simplu așa e, am căutat atenție de când ne-am născut și o să căutăm în continuare, pentru că avem nevoie de confirmare, pentru că așa ne hrănim noi și acesta este modul nostru în care în capul nostru lucrurile rămân calme. Eu cred că aceste sărbători au apărut după o întâlnire între femei, în care au început să discute așa:    

  Femeia 1:

– Fată, al meu nu-mi aduce flori!! I-am zis că nu-mi plac florile când ne-am cunoscut și ce crezi, fraierul m-a crezut!!!

       Femeia 2:

–  Nu îți aduce flori?? Nu pot să cred! Ce nesimțit!!! Ce am putea face să ne asigurăm că primim flori de câteva ori pe an? Fetelor, trebuie să rezolvăm cumva problema asta…

     Femeia 3:

-Am o idee! Hai să facem o zi în care fiecare femeie să primească flori, să fie o sărbătoare a noastră!

     Femeia 4:

–   O idee excelentă! De ce să ne oprim la o zi?? Nu credeți că merităm mai mult? Noi suntem mame, iubite, prietenele lor… cred că merităm mai mult! 

Femeia 5:

–   Are dreptate, votez pentru mai multe zile! Hai să ne gândim în ce perioadă să le punem! Ce flori vă plac? Eu propun când vine primăvara și tooooate florăriile sunt pline de lalele, soarele e prietenos, zambilele miros și ele de la depărtare… e tabloul perfect!!!       

Toate femeile au căzut de acord, le-a luat ceva timp să se decidă la o zi, că una era născută pe 1 martie și nu-i pică bine, parcă ar fi vrut o zi diferită de ziua ei de naștere, pentru că atunci oricum se simte specială, alta a propus o altă zi dar una a zis că nu-i ok că-i poartă ghinion, alta a zis să tragă la șorți, iar după 5 ore, au reușit să se decidă!

 A venit momentul să informeze bărbații, s-au gândit cum să le spună, dar și-au dat seama că întâmpină o problemă, bărbații nu ascultă mereu ce spun, plus că trebuia să-și aducă aminte bărbatul pe lângă ziua ei de naștere și alte zile, așa că au întâmpinat dificultăți majore în această privința.

Femeile, au înțeles că au de dus o muncă grea, că ceea ce fac ele va schimba lumea, marketingul și vânzările, că au revoluționat piața de flori și că le va lua ceva timp să educe acești bărbați dar merită efortul!

Pe scurt ce vreau să spun este că din punctul meu de vedere au abordat puțin greșit problema și cumva cred că și-au dat și ele seama… au stabilit niște reguli cumva impuse cu timpul pentru când o să primească flori, legea lor… marea majoritate o respectă, că suntem nebune și dacă nu fac așa, suntem bosumflate iar dacă suntem bosumflate nu e bine pentru ei, dacă nu e bine pentru ei… ai înțeles idea!

 De ce au abordat greșit? Pentru că deși îi iei flori când a stabilit ea că vrea flori, tot nu e bine!

Păi tu îi iei flori când ia toată lumea flori? Cu ce e EA specială? Că azi trebuia să iei flori.. când o surprinzi și pe ea?

El: Păi știam că nu-ți plac florile?!

Ea: Daaaa…. Bine! Nu-mi plac florile că se ofilesc dar există flori pe care le pot crește… Important e să vrei, să mă asculți…

El: Stai puțin… vorbeam despre flori, acum îmi spui că nu te ascult? Suntem ok, iubita?

Ea: Nu suntem!

Eh, probabil îți sună cunoscut, probabil că nu… Adevărul este că ne dorim atenție și uneori atenția înseamnă o floare, o bomboană mică care să vină la pachet cu o vorba frumoasă și îți spun că și cea mai inteligentă femeie tot pune botul… pentru că atunci când iubim, ne place să ne faceți să ne simțim cele mai speciale iar pentru asta avem nevoie de gesturi mici de atenție.

Așa ca sfat, pentru ține masculule, o să-i iei flori când au stabilit acele 5 femei că trebuie să le iei dar… asta nu-i tot, i-ai o floare, una mică, mică, mică când nu se așteaptă deloc, fără motiv pentru că o să conteze mai mult decât îți imaginezi!

10 noiembrie ora 5 dimineața, sună ceasul și pentru câteva secunde am senzația că este 12 noaptea și am pus ceasul ca să-i spun cuiva „La mulți ani!”… Mă trezesc la realitate și mă pregătesc să plec, la 6 trebuie să ajung la secția de votare, la 7 deschidem secția și dăm start vot.

Ajunsă în secție cu cafeaua în mâna și creierul pe jumătate treaz, începem să desfacem buletinele de vot pentru a le ștampila și a le distribui fiecărui membru de secție conform listei de care era responsabil. Aveam practic 1415 persoane alocate acestei secții și bineînțeles lista suplimentară pentru persoanele care nu erau din București, ne lipsea doar vice președintele de secție… se pare că s-a răzgândit probabil și nu a mai vrut să participe. El era responsabil și de această lista suplimentară, în cadrul căreia se trec datele celor ce vor să voteze dar nu sunt din București și se ține o evidență clară.

Președinta de secție își da seama că are nevoie de ajutor așa că mă ofer să țin și să răspund eu de această listă, dacă aș da timpul înapoi probabil că aș face același lucru, de ce? Că sunt hiper activă și prefer să am mai multe de făcut decât să mă pui să stau sau să aștept… așa că mi-am asumat această activitate.

Ora 7:00 se deschide urna și sparg gheața, votez! Hai, să înceapă distracția!

În primele ore ale dimineții au venit câteva persoane mai în vârstă dornice să-și exercite dreptul la vot, în jurul orei 12:00 prezența la vot era de 18% și în jur de 30 de persoane pe lista suplimentară.

Între timp e de menționat că fiecare reprezentant are în ziua de votare 3 mese susținute dar mese la care se vine în funcție de partidul la care ai fost alocat, bam! Și începe distactia, dacă ai noroc mănânci la 7-8 micul dejun, dacă n-ai noroc ca mine, mănânci pe la 10-11 prima masă, atenție, tu ești în picioare de pe la 4-5 dimineața!

Că să ne înțelegem, toți teoretic împărțim aceeași muncă, toți vrem să mâncăm și toți vrem să fim tratați la fel, dar cum se poate oare asta? Diferențele se pot vedea până și aici… din punctul meu de vedere nu-i normal să primim nimic separat sau diferențiat.

Am avut în secția de votare reprezentant al unui partid care nu știa că a fost alocat unui partid anume, el a venit să vadă despre ce e vorba, dacă votul lui chiar contează, dacă este totul corect și transparent și te rog să mă crezi că tipul controla de 5 ori voturile cuvenite partidului lui! Acolo înțelegi cum reușește politica să creeze concepții și revolte între oameni, cum ne face să ne certăm între noi… de ce? Pentru că orice discuție politică de multe ori e purtată superficial și puțini oameni înțeleg real care sunt atribuțiile unui președinte, ce ține de el și ce nu. Am avut noroc să lucrez cu oameni care au venit pentru liniștea lor nu pentru partid, pentru a se asigura că totul este corect nu pentru a crea divergențe.

Am văzut oameni care au făcut un efort real să ajungă să voteze, oameni care abia se deplasau dar au venit să voteze pentru viitorul copiilor și nepoților. Am văzut nevăzători însoțiți care au venit să-și exercite dreptul la vot și am văzut mulți copii alături de părinți doritori să vadă cum se desfășoară votarea.

A venit mâncarea și am reușit să mănânc din sandvișul meu cu o felie de cașcaval, una de șuncă și una de salată, totul fiind într-o super mega mare bagheta, după cum se știe da-i cu pâine și cu apă că-i bine! Dar ne-au adus si bautura aia neagra și un energizant că erau conștienți că nu se știe când terminăm… La prânz, adică pe la 3, mi-a ajuns un șnițel cu un piure, decent cât să poți să mănânci iar seară la cină a dispărut din sandviș șunca, a rămas cașcavalul și o urmă de ardei, probabil au zis că prea multă carne strică, da-i cu pâine!

Mă pun să mănânc în jurul orei 3 jum-4, apuc să iau câteva guri și observ că se face o mini coadă la ușa, câteva persoane, în jur de 15-20 doritoare să voteze,  îmi dau seama că sunt pe lista suplimentară, îmi las mâncarea și îmi reiau locul pe scaun.

Dacă ai ajuns până acum la vot probabil că nu-i nevoie să-ți explic cum funcționează, dar dacă avem pe aici și persoane care nu au dreptul momentan să voteze și nu știu ce și cum, pe scurt o să explic.

Ajungi în secția de votare, prezinți buletinul unei personae care deține o tabletă în care se scanează buletinul tău și se verifică dacă ai mai votat până acum, dacă totul este ok ești îndrumat către o altă persoană care te pune să semnezi că ai fost prezent la vot, îți dă buletinul de vot împreună cu o ștampilă iar tu te duci să pui ștampila unde vrei tu, fără să te vadă cineva.

Te întorci cu ștampila și primeșți buletinul înapoi cu un  sticuer de vot pe spate și asta-itot!

Rândurile de mai sus pot părea banale dar îți spun sincer că nu sunt… hai să-ți explic de ce:
Îți spuneam că am lăsat mâncarea pentru a-mi relua locul și a nu aștepta oamenii prea mult ca să voteze, practic am dat de un grup de rromi și aș vrea să mă înțelegeți că nu-i vorba de rasism aici, iubesc oamenii indifferent de rasă, naționalitate, religie sau sex este pur și simplu realitatea, ce s-a întâmplat și n-am o problema cu ei, felicitări că votați, bravo! Îngrijorarea mea a apărut când toți de la coadă erau din județul Prahova și peste jumătate din ei nu s-au prezentat niciodată la vot, nu știau să citească sau să se semneze.

Pe moment m-am enervat că oamenii au venit în halat cu papuci și duhneau a alcool, m-am enervat că nu aveau răbdare și veneau în sufletul meu și slavă cerului că abia mai respiram… dar nu m-am supărat pe ei, nu m-au deranjat real cu ceva, nu au fost nepoliticoși sau puși pe discuții, oamenii au venit să-și exercite dreptul, așa cum au putut.

M-am supărat în schimb pe cei ce nu și-au miscat fundul până la secție să voteze, m-am supărat că de la ora 3 până la 12 noaptea când am terminat de numărat, eu nu am mai ieșit din secție pentru că am muncit cat 3 oameni. M-am ofticat că mi-am dedicat  20 de ore unei activități din care am plecat mai mult dezamăgită…

Am plecat de acolo amețită și aproape plângând pe sistem nervos… sunt multe ore cu multă presiune și totodată responsabilitate iar când începe și procesul de desfacere a urnei, îți vine să-ți iei câmpii. Da e REAL, votul tău contează, votul tău poate face diferența, crede-mă!!

Indiferent pe cine vrei tu să votezi, nu vreau și nu o să influențez pe nimeni, dar înainte să pui ștampila la mișto sau să nu te prezinți, încearcă să iei puțin în serios… că e plin facebook-ul de glume și ironii, de bancuri și de prostii… caută să schimbi ceva iar dacă vrei să schimbi ceva trebuie să începi cu tine!

La ora 9 s-a închis secția pentru că nu era nimeni la rând, legal să șțiți că de anul acesta dacă există coadă la ora 9 se va ține secția deschisă până la ora 23:59, condiția este să fiți deja la coadă când se face ora nouă… deși nu cred că a fost cazul să nu existe timp de votat, cu voința stăm mai prost.

La 12:30 s-a terminat tot și am plecat acasă infometată, obosită și frustrată.

A meritat? Depinde din ce punct de vedere… eu cel putin am văzut și am trăit în ziua de votare suficient încât să îmi doresc să ies la vot oricând e nevoie. Pentru că nu este nevoie de un minim de clase sau cultură că să poți vota, e necesar să ai minimum 18 ani… atât! Iar dacă ne uităm la rata de abandon în școli, la faptul că 1 din 5 români nu a citit niciodată o carte… și îți dai seama că votul tău contează în mod egal cu al oricărei persoane cu drept la vot… păi voteaza!

Ieși la vot și încearcă să te documentezi înainte, încearcă să-ți convingi prietenii să o facă, altfel ne merităm soarta!

Știți articolele cu titlu bombă iar când ajungi să citeșți nu are legătură?

Am stat și m-am gândit cum să fac să ajungă această informație la voi, cum să vă povestesc mai bine ceea ce mă face să-mi fac curat în haine și să nu mă plâng că iar n-am cu ce sa mă îmbrac. Dupa ce am răscolit tot dulapul să selectez ce nu mai port, mă uit atent cu ce rămân și caut fix ce-mi lipsește că să-mi iasă ținutele cum îmi doresc iar dacă mă mai plâng după asta, înseamnă că sunt femeie și o să te rog să mă înțelegi, lucrez la asta.

Da-mi șansa să-ți propun o opțiune cum ai putea să o convingi că blugii pe care-i are din liceu dar nu-i mai vin, adidașii care o strâng dar sunt frumoși… ii ocupă raftul din șifonier de care are atâta nevoie că să-ți demonstreze că nu mai are haine, când țipă prin casă că nu are cu ce să se îmbrace.                       

Din copilărie am învățat că ce nu-mi mai place poate să fie exact ceea ce o altă persoană isi dorește, așa că îmi făceam curat prin lucruri și le duceam la țară să le refolosească cei mai mici. Treceau anii și mă bucurăm să văd că vărul meu a recondiționat prima mea bicicletă sau că bunica a dus hăinuțele mele unor copii care s-au bucurat să le poate.

De doi ani, am ales să schimb locul în care ajung lucrurile mele. Totul a început în ultimul an de facultate când în cadrul unui proiect am ales să fac împreună cu câțiva colegi un eveniment caritabil. Am decis să mă implic în ceva care aduce bucurie unor copii, mi-am dorit să ajung la copiii la care nu ajungi atât de ușor, știind că tot ce înseamnă asociații din București sau de pe lângă el sunt implicate in diverse proiecte, așa am ajuns la Asociația Hercules din Costești, Jud. Argeș. A fost suficientă o singură vizită să știu că o să vreau să mă reîntorc oricât de des pot, să le ofer cât pot din ceea ce au nevoie dar mai mult de atât să petrec timp cu ei, să-i ascult, să-i îmbrățișez și să mă joc orice joc nou au mai învățat.

Am plecat de fiecare dată cu hăinuțe, alimente și cu câțiva oameni care au vrut să-și dea din timpul lor copiilor. Am mers cu masinile încărcate și ne-am întors încărcați emoțional de sinceritatea celor mici, de bucuria și speranța lor, ne-au dat lecții fără să știe că fac asta, ne-au amintit că orice probleme avem, suntem capabili să le rezolvăm și am văzut  cât de ușor este să faci un om fericit, ne-au învățat că TIMPUL tau este cel mai valoros lucru pe care-l poți oferi cuiva.

La ultima vizită, am fost în gașcă de 4 persoane iar printre noi a fost și  un prieten stilist care i-a tuns pe cei mici, nu-ți imaginezi ce distracție a fost și ce încântați erau după ce au fost aranjați!

De fiecare dată când ne vedem, desfacem sacii cu hăinuțe și le împărțim, să vezi acolo hărmălaie! Îmi amintesc cu drag răspunsul unui băiețel care sarea bucuros că își dorește un tricou anume și eu încercăm să-mi dau seama de ce tocmai la acel triocu care era foarte mare iar răspunsul a fost pe măsură când i-am zis să vină să-l ia:

-Andreea, îți mulțumesc!! Sunt super fericit că pot să-i duc tricoul tatălui meu, se va bucura mult!

– Hei! Mă bucur să aud asta dar nu vrei să îți alegi ceva și pentru tine? Sunt o grămadă de lucruri…

-Nu, mulțumesc!! Mă descurc cu ce am insa tata chiar are nevoie… sunt suuuuper fericit că o să i-l fac cadou!

Va spun din inima că așa a decurs conversația, eram plină de emoții, mă bufnea plânsul dar zâmbeam din inima, eram fericită să știu că am ajuns la locul potrivit.

 Ceea ce încerc să va spun este că trăim într-un consumerism continuu iar mulți dintre noi avem lucruri pe care nu le mai purtăm și ocupă spatiu fără folos cand ar putea sa ajunga unde sifonierul poate nici nu exista.

Așa că pe această cale îți spun că o să-i vizitez pe cei mici după jumătatea lunii noiembrie, ca de fiecare dată oricine vrea să meargă alături de mine este binevenit și așteptat de copii la joacă!

Am lăsat detaliile evenimentului aici: https://www.facebook.com/events/388616515348588/

Sper ca te-am ajutat in lupta cu femeia care nu are niciodata cu ce sa se imbrace!

Ajuta-ma sa pun zambete pe buze! 🙂

Să vă povestesc câteva moduri de abordare întâlnite sâmbătă seară într-un club din București.

Menționam într-un articol că sunt mai băiețoasă, că mă înțeleg mai bine cu bărbații decât cu femeile, acesta e și motivul pentru care  nu am fost genul de țipă care să iasă doar cu fetele prea des, în general ieșim în gașcă mare. Există și momente când mă văd doar cu fetele și e mișto, povestim cu detalii și ne strofocam să înțelegem cum a putut idiotul să-i facă așa ceva unei alte prietene minunate și splendite, care normal că nu a greșit cu nimic, iar ăla e un nemernic!

Glumesc, am prietene realiste, la final știu să tragă linie și să-și recunoască partea de vină, nu suntem atât de dramatice cum cred bărbații… sau cel puțin nu ale mele, slavă Domnului!

Oricât de bine m-aș înțelege cu băieții, e clar că am nevoie de timpul meu cu fetele, așa o să înceapă  povestea de sâmbătă seară în care am ieșit după ceva vreme doar cu fetele.

Începutul de weekend îmi dă prilejiul să-mi fac planul pentru cele 2 zile de relaxare așadar am chef să beau o cafea, să mă plimb puțin prin oraș pe jos și să-mi caut o carte bună. Sun o prietenă și stabilim să ne vedem în jur de ora 7 la o cafenea super drăguță din Dorobanți, nu-i de fițe aici, inițial pe listă era Eden dar am zis să încercăm ceva nou iar localul are un super cont de Instagram cu un decor roz cu floricele, cu cafea roz, cu șervețele roz, cu meniu roz, cu câini îmbrăcăți în roz, cu femei în roz, tot tacamul… ce să-ți zic, visul oricărei prințese!

Asta vezi tu în poză, pentru că tot decorul ăsta fain e pe 10 metrii pătrați, în fine… ce îmi doream să-ți menționez e că uneori ce vezi în poze, nu-i neapărat așa fain în realitate, iar ca și pont acesta este loc de ieșit doar cu femei și de preferat să nu aveți prea multe de vorbit că ajungeți să comunicați prin mesaje la ce intimitate ai… dar decorul? Super fain și tipa care servește e simpatică. 

Ajunge prietena mea, ne bem cafeaua și o luăm la picior spre centru, destinația Cărturești. La 20 de minute îi sună telefonul, vorbește și se uită la mine cu privirea aia… ieșim în seara asta? Vin fetele pe la 11 și mergem în Interbelic… Da!!! Ca pe vremuri, daaaa vreau! Eram efectiv super încântată, ieeeei doar gagici! Ce tare!

O să sar peste 3 ore în care am mers să mai bem o cafea că ne luase somnul, nu eram pregătite de ieșit, o să sar și peste vizita la Cărturești unde mi-am dat seama că fluxul de oameni e din cel care merg să vadă un muzeu nu neapărat pentru o carte… și dacă cumva nu m-am lungit, cum se mai întâmplă, ajung la subiectul serii, cum să nu încerci să agăți!

Să stabilim câteva lucruri de la bun început:

1. Dacă ieși singură/cu fetele în club îți asumi că e posibil să te abordeze cineva în acea seară, e normal!

2. Dacă ești fumătoare realizezi că cel mai simplu mod de băgat în seama e să ti se ceară un foc.

3. Dacă te simți bine lumea o să caute anturaj, încearcă să stai supărată și o să vezi că cel mai probabil nu te observă nimeni sau o să te abordeze un dubios depresiv. 

4. Dacă nu arăți ca o măicuța, în club cineva o să încerce să vorbească cu ține.

5. Dacă zâmbești ai grijă cui/cum o faci ca să nu se înțeleagă altceva.

Bun! Deci cu lecțiile învățate, să înceapă distracția. Cum să nu agăți?! O să vă las 3 exemple ieșite din tipar sper… spre binele vostru, al bărbaților, da!

În jurul orei 2, clubul full înăuntru și afară! Avea un sincron DJ-ul de punea 3 piese blană cât stăteam la fumat iar când intrăm să dansăm 20 de minute o dădea în bară… Reușește să mă plictisesca și decid să sfârșesc ultimele țigări rămase așa că le fac fetelor semnul de fumat.

Dau să-mi fac loc prin mulțimea de oameni și sunt oprită de un băiat care mă strigă pe nume părând super încântat să mă vadă. Mă opresc, îl privesc, îl salut politicos și îl rog să-mi reamintească cine e și de unde ne știm. Sunt momente când mai pățesc asta dar în general uit numele oamenilor, nu fețele… timp de 5 minute s-a jucat cu nervii mei, efectiv singurul motiv pentru care îmi păstram răbdarea era să nu fie cunoștință de familie și să fac o gafă, dar ajung într-un final la capătul puterilor și îi spun: 

-BUN, TU eșți George, eu sunt Andreea… EU, Andreeea, NU te cunosc pe tine dragul meu George, cred că mă confunzi, dacă nu ți-a fost clar că nu ghicesc că n-am ce să ghicesc, te rog să mă scuzi dar NU NE ȘTIM! Sau cel puțîn eu pe ține nu te știu… 

…după cele 5 minute îmi dă bomba: 

-Ba da, Andreea… În fine, n-ai ghicit dar îți spun eu, ne știm din NUBA de la mare. Am crezut că județul Constanța o să fie un indiciu destul de bun…

 -Prietene, îți mulțumesc dar eu nu am fost niciodată în Nuba la mare, hai să oprim aici jocul asta.

Uite cum mi-am pierdut eu 5 minute cu un tip care s-a gândit că e super amuzant să strigi o țipă Andreea, șanse uriașe să fie o Andreea… că ai mei n-au putut să-mi zică Monica, era mai puțîn comun… și nu mă mai întorceam la orice… strigare.

Ies pe terasă deja supărată pe mine că am stat să-i dau explicații lui George, culmea că acum chiar sunt capabilă să-l recunosc și ii știu și numele, sper să am ocazia să-l întâlnesc într-o seară să-i întorc favoarea, dar să fie cu o țipă Andreea încercând să o combine și să apar eu  încântată:

– Georgeeee!!! Ce faci???  

-Bine dar cine eșți? 

-EEEEH? Ghici?? Iubita ta, ai uitat?? Hai că-ți aduc eu aminte… 

*Glumesc, NU aș face asta.

Ajung la locul stabilit și încep să le povestesc fetelor de ce și-au fumat deja țigara fără mine. Nu apuc să zic mare lucru că apar doi tipi,  unul vine la mine și mă întreabă:

– Ești studentă la medicină sau la drept?

– Nici, nici.

– N-are cum!!!

– Ok, în primul rând nu mai sunt studentă… 

– Nu, nu… tu ai față de medicină sau drept.

– E de la ochelari, scuză-mă dar chiar eram într-o discuție, nu te supăra.

Dau să reiau conversația și prietenul ăstuia rămâne lângă noi, se uită la mine și mă întreabă:- Și tu tot avocat?Acesta a fost momentul în care am realizat că ăștia au reușit să-mi strice orice vibe și totodată că ei nu o să f**a nimic în această seară și nici în viitorul apropiat. Efectiv n-au cum!
Fac o față vizibil deranjată și șocată că mă întreabă același lucru, mă uit la prietenă mea care râdea și-mi spune încet „spune da!”- Da.- Ce tare! Vreau să-ți spun că eu respect foarte mult femeile avocat, notar sau jurist.
Aici o iau razna și las orice formă de a proteja sau de a împacheta cuvintele în așa fel încât să nu deranjez și îi spun:-Ok și cu restul? Doar pe astea le respecți, ah?- Ah, nu dar da… pe astea în mod special!-Ok, tu cu ce te ocupi?Va rog să mă credeți pe bune, omul a răspuns că și George când l-am întrebat de unde ne știm și anume :-Ghici?!BAAAAAM! Aici mă enervez grav și încep să-i explic câteva lucruri, o să-i spunem George 2 de dragul poveștii, sincer pe el nu l-am reținut: 

-Hai să-ți explic cum stă treaba, tu ai venit către 2 fete/femei cum vrei tu să ne spui. Nu am arătat niciuna interes sau ceva de genul, pur și simplu ai încercat să deschizi o conversație, ți-am dat de înțeles că nu este cazul dar ai insistat să rămâi în gură noastră și ai profitat de politețea noastră deși îl expediasem deja pe prietenul tău. În timp ce încerci să discuți cu 2 femei o dai în bară când spui cât respecți tu doar 3 tipuri de femei dintr-un anumit domeniu profesional… trecem și peste asta și când te întreb tu cu ce te ocupi răspunsul tău este GHICI? Cine pe cine? Sincer? Nu mă interesează nici cum te cheamă, nici ce faci și nici ce vrei de la noi. Dacă tot ai venit și ne deranjezi cred că e în interesul tău să menții conversația, nu să ghicesc eu în stele. Deci ce zici că faci?

-Sunt programator. 

-Super, dacă începeai cu asta poate nu mă mai enervăm… Uite domnule programator, în seara asta nu o să mă agăți nici pe mine nici pe ea, dar vreau să-ți dau un sfat, dacă te duci la o femeie să discuți cu ea încearcă să conduci conversația, nu o să blochezi și încearcă să respecți în general femeile, nu în mod special, asta dacă vrei să agăți ceva, cândva!

Am trecut și peste asta, duminică m-am simțit puțîn prost, poate am fost prea directă… dar poate nu îi spunea nimeni niciodată că nu-i ok ce face.

Când am plecat, am luat un Uber iar acolo mi s-a explicat de la un domn că eu nu trebuie să muncesc pentru că  bărbatul trebuie să aducă banul în casă, aici va spun sincer că n-am mai avut energie, i-am spus că văd lucrurile diferit dar nu vreau să dezvolt subiectul. 

Ce-i drept, e plină lumea de nebuni, tu lasă-te agățată de cel ce nu e bou!

P.S: Care-i cel mai prost mod prin care a încercat să te agațe?

Toamna cad scuzele,

Tu-mi acoperi buzele,

Ne deschidem sufletele,

Închidem ferestrele.

Toamna-i răcoroasă

Dar ea nu e în casă.

Acasă-i calm și vară ,

Nu cum e pe afară.

Toamna-i nostalgie,

Descoperi nebunie

Clipe de iubire,

Trăiești în poezie.

Toamna plânge des

Poate de la stres,

Renunta la vară,

Ea, ne aduce iarnă.

Toamna nu-i sfârșit,

E un infinit,

De frunze colorate

Și zâmbete furate.

Ne vedem de ceva timp, dar nu știu ce suntem…

Râdem, glumim și povestim cu drag despre situațiile neplăcute sau stările neplăcute prin care am trecut după ce s-a așternut timpul peste ele, cumva trecerea timpului te face să priveșți detașat cele întâmplate, dar totodată cu evoluția ta de multe o ori razi de tine… pentru cât de fraier erai…

În 2019, Mihai nu o mai întreabă pe Ana dacă vrea să fie prietena lui… Mihai o să-i dea de înțeles că o place, Ana dacă îl place o să accepte o întâlnire cu el și de aici lucrurile diferă de la om la om, unii evoluează mai repede, alții mai ușor… nimic de comentat, e normal să fie așa.

Cum facem că Mihai, de astăzi, nu o mai întreabă pe Ana dacă vrea să fie prietenă lui… nu, el o să simtă dacă este acceptat de către Ana și va face un pas în această direcție… de exemplu : o sărută.

Ana va înțelege că acesta își dorește mai mult decât prietenie dar oare mai mult înseamnă o relație?

Atenție! Vorbim de anul 2019… dacă tu îmi spui că toți cei care se sărută sau fac sex sunt într-o relație, o să te contrazic și eu și alții. Așadar, Ana este într-o relație cu Mihai sau nu?

Cum ne dăm seama că suntem într-o relație?

Ana a auzit că bărbații sunt speriați de angajament și îi este teamă să îl întrebe pe Mihai cum definește relația lor, până la urmă e bine așa cum e…de ce trebuie să-i pună o etichetă? De ce să ne spunem iubit/iubiă, suntem doi oameni și nu ne definește societate și personal sunt de părere că cei doi au dreptatea lor.

Bun! Asta o să te țină un timp, uneori mai mult, alteori mai puțin… oricâtă încredere ai în tine, când o să începi să te vezi constant cu cineva o să vrei să-i înțelegi rolul pe care-l are în viața ta și cam cât anume te poți implica și tu, asta în cazul în care nu îți dorești să te trezești că îți dai în cap cu propriile principii când o să-l vezi pe Mihai cu iubita lui de mâna.

Trăim într-o societate în care încercăm să fim nonconformiști, să fim cool, să fim în trend și încercăm să ieșim în evidență cu principii care sunt greu de digerat chiar de cei care le susțin sus și tare. De multe ori nici nu sunt ale lor, le sunt implementate și încearcă să supraviețuiască cu ele.

Ana și Mihai se văd de ceva timp și din exterior Ana e încântată de non- relația lor, asta până se întâlnește cu Irina, prietena ei din copilărie care o cunoaște cel mai bine și o întreabă sincer:

-Ana, tu ești bine?

Ana până să fie întrebată, credea că e bine, după discuția cu Irina realizează că a reușit să pice în propria plasă, că ea de ceva timp nu se simte în siguranță, că s-a cam îndrăgostit de Mihai și nu știe cum să-i spună, ea a încercat acum ceva timp să deschidă subiectul relației lor iar Mihai a bătut în retragere, Ana a înțeles că atât poate să-i ofere momentan dar speră să se schimbe el pe parcurs… că și el pare îndrăgostit.

Văd situații de genul din ce în ce mai des, persoane care inițial susțin sus și tare că vor libertate și că le este perfect așa, dar dacă ai ochi să le priveșți în suflet, se deschid și vezi în ochii lor cum tânjesc după iubire și siguranță.

Observ în jurul meu o dorința de a fi independent și liber, de a nu avea angajament, de a putea face ce vrei, când vrei și cu cine vrei. Trăim într-un consumerism continuu iar asta o facem și interuman: vrem blugii X că-s în carouri dar vrem ca săptămâna viitoare să ne luăm unii cu buline, așa cum sâmbătă seară Mihai vrea să poată iesi în club și dacă cumva pică ceva să nu fie nevoit să-i explice Anei, dar totuși duminică la prânz parcă tot Ana ar fi compania dorită după mahmureală.

Povestea asta a fost un exemplu, nu contează că-i Mihai ăla care are frânele sau Ana, dar în această situație niciunul nu e sincer, deși s-au bătut cu pumnii în piept că ei sunt cei mai sinceri și liberi la început.

Ana o să se simtă rănită și o să înțeleagă pe viitor ce caută la un bărbat și ce e capabilă să accepte din partea lui.

Mihai își va găși tipa pentru care o să lupte, că o să i se pună si lui pata pe una, stați liniștiți.

A fi independent și liber nu e o scuză pentru a fugi de iubire. Gandește-te la asta!