Viața-i ca un drum de munte, când crezi că ai învățat traseul, toate curbele, toate pantele… dai de un alt munte… mai greu de urcat dar cu o priveliște care te face să uiți tot greul întâmpinat.

Tot viața poate să fie ca un drum de mare, dacă alegi să stai într-o monotonie la soare, să stai comod, să nu ieși din tipare, să nu-ți lași sufletul să zboare, să te descoperi, să ai momentele de umbră dar să cunoști pașii înapoi, către soare.

Uneori faci un popas în viață, alteori ai impresia că viața-i o vacanță, pur și simplu nu-ți pasă, îți amintești să te bucuri de lucrurile mici, de o zi însorită alături de o carte bună, de o zi ploioasă în pat cu el, de un apel cu „Sunt la ușă, am venit să te pup…”, de un copil care-ți cere să vă jucați, de un bătrân care îți spune o poveste, de îmbrățișarea unui părinte, de zgomotul păsărilor, de masajul unui motan, de o plimbare-n aer liber… de lucrurile care nu costă nimic dar de care te bucuri, dacă ai puterea să ieși din haosul în care ne desfășurăm.
Dă-ți timp să vezi micile plăceri, dă-ți timp să te cunoști, dă-ți timp să înțelegi ce înseamnă fericirea pentru tine… ea nu-i în case, ea nu-i în haine, ea e în noi, ea e în tine!

Am învățat să suprind momentele cu zambet de copil, trăind clipa fără să simt nevoia să fotografiez.

Am învățat să-ți fotografiez privirile îndrăgostite cu clipiri lungi până-n suflet.

Am învățat să mă ridic deasupra lumii, fără sa fiu la înălțime.

Am învățat că sinceritatea doare, am învățat să iubesc sinceritatea omului meu… sunt puțini cei ce-ți vor spune, ce nu-ți convine să auzi, dar ți-o spun pentru că țin la tine!

Am învățat că nu ne aparținem unul altuia dar întotdeauna ne vom avea în inimă, în amintiri, în trăiri.

Am învățat să nu judec pentru că prea des suntem judecați și noi, oamenilor ce le zâmbim.

Am învățat să-mi pierd controlul într-o dimensiune, cunoscută doar de noi.

Am învățat să las randurile așternute pe foi, citind, recitind și traind acele clipe la nesfârșit.

Am învățat să nu uit ce am învățat până acum, indiferent de circumstanțe.

Am învățat să fiu iubita, doritâ, admirată dar cel mai important… liniștită.

Am învățat ca sunt momente când o să fim în contradictoriu dar stiu să descopăr împăcarea.

Am învățat că pot să învăț de la oricine cate ceva, oricât de mic… dacă din timpul meu îi dedic.

Am învățat că nu suntem perfecți, poate chiar departe de perfecțiune dar știm sigur că suntem aparte.

Am învățat că viața nu-i roz, prin ce filtru vrei s-o vezi… alegerea îți aparține.

Am învățat că oamenii nu sunt răi, sunt mulți raniți ce nu știu să se bucure de bine…

Am învățat că nu-i nimic întâmplator, asta realizezi la ani de zile…

Am învățat să ascult oamenii ce-și deschid sufletul față de mine, ca nu-i usor… asta o știe oricine.

Am învățat să nu dau sfaturi, ce am pățit eu e diferit… nu-i despre tine… ce simți și ce trăiești tu, doar sufletul tău știe… nu o să mă bag acolo, acolo-i loc de discutat doar tu cu tine, acolo e raspunsul… nu la mine.

Am învățat și uneori chiar nu din prima… că așa e viața, îți arată până înțelegi tu bine!

Am învățat să comunic că nu citește nimeni în stele ce zace-n mine, nu acesta e rolul lor… comunică oamenilor ce-ți place dar și ce nu-ți convine, nu te juca ca riști să pierzi ceva ce cândva era perfect pentru tine.

Am învățat că azi trăiesc, ieri a fost și maine nu știu sigur dacă vine, așa că fac din prezent tot ce pot mai bine.

Am învățat că nu-i totul despre mine, că suntem atat de mici in univers… poate uneori e bine să ne raportam la asta, să privim mai detașat, fără drame… fără doza de pastile.

Am învățat să-ți fiu apropape dar TE ROG să nu mă înveți să-ți fiu departe.